20 de citate de închinare atemporale de A.W. Tozer

De David Manner

Aiden Wilson Tozer a fost un pastor, autor, editor și mentor american. Cele mai multe dintre cele peste 60 de cărți care îi sunt atribuite lui A.W. Tozer au fost compilate după moartea sa din predicile pe care le-a ținut și din articolele pe care le-a scris. Cel puțin două dintre lucrările lui Tozer, The Pursuit of God (Căutarea lui Dumnezeu) și The Knowledge of the Holy (Cunoașterea Sfântului), sunt considerate drept clasice creștine.

Majoritatea cuvintelor lui Tozer, inclusiv aceste citate selectate despre închinare, imprimă cititorului necesitatea unei relații mai profunde cu Dumnezeu.

Poate că este nevoie de o credință mai pură pentru a-L lăuda pe Dumnezeu pentru binecuvântările nerealizate decât pentru cele de care ne-am bucurat cândva sau pentru cele de care ne bucurăm acum.

Creștinii nu spun minciuni, ci doar merg la biserică și le cântă.

V-ați gândit vreodată că o sută de piane, toate acordate la același diapazon, sunt automat acordate între ele? Ele sunt la unison prin faptul că sunt acordate nu unele la altele, ci la un alt standard la care fiecare trebuie să se supună în mod individual. Așadar, o sută de închinători care se întâlnesc împreună, fiecare dintre ei cu privirea îndreptată spre Hristos, sunt în inimă mai aproape unii de alții decât ar putea fi dacă ar deveni conștienți de „unitate” și și-ar întoarce ochii de la Dumnezeu pentru a se strădui să aibă o părtășie mai strânsă.

O sută de persoane religioase legate într-o unitate printr-o organizare atentă nu constituie o biserică, așa cum nici unsprezece morți nu fac o echipă de fotbal.

Biserica care nu se poate închina trebuie să fie întreținută. Iar bărbații care nu pot conduce o biserică la închinare trebuie să asigure divertismentul.

Pot spune cu siguranță, pe baza autorității a tot ceea ce este revelat în Cuvântul lui Dumnezeu, că orice bărbat sau femeie de pe acest pământ care este plictisit(ă) și stingherit(ă) de închinare nu este pregătit(ă) pentru cer.

Câteodată mă duc la Dumnezeu și spun: „Doamne, chiar dacă nu vei mai răspunde niciodată la o altă rugăciune cât timp trăiesc pe acest pământ, tot Mă voi închina Ție atâta timp cât voi trăi și în veacurile viitoare pentru ceea ce ai făcut deja. Dumnezeu m-a îndatorat deja atât de mult încât, dacă aș trăi un milion de milenii, nu I-aș putea plăti pentru ceea ce a făcut pentru mine.”

Milioane de oameni se numesc pe ei înșiși după numele Lui, este adevărat, și Îi aduc un omagiu simbolic, dar un simplu test va arăta cât de puțin este onorat cu adevărat printre ei. Lăsați ca omul obișnuit să fie pus la încercare cu privire la întrebarea cine sau ce este DEASUPRA, iar adevărata sa poziție va fi expusă. Lăsați-l să fie forțat să facă o alegere între Dumnezeu și bani, între Dumnezeu și oameni, între Dumnezeu și ambiția personală, între Dumnezeu și sine, între Dumnezeu și dragostea umană, iar Dumnezeu va trece pe locul doi de fiecare dată. Aceste alte lucruri vor fi înălțate mai presus. Oricât de mult ar protesta omul, dovada este în alegerea pe care o face zi de zi, de-a lungul întregii sale vieți.

V-ați oprit vreodată să vă gândiți că Dumnezeu va fi la fel de mulțumit să vă aibă alături de El în ceruri ca și voi să fiți acolo?

Biserica a renunțat la conceptul ei cândva înalt despre Dumnezeu și i-a înlocuit unul atât de josnic, atât de ignobil, încât este cu totul nedemn de oamenii care gândesc, care se închină. Acest lucru nu l-a făcut în mod deliberat, ci încetul cu încetul și fără ca ea să știe; și însăși neștiința ei nu face decât să facă situația ei cu atât mai tragică.

Vă reamintesc că există biserici atât de complet scoase din mâinile lui Dumnezeu încât, dacă Duhul Sfânt s-ar retrage din ele, nu ar afla acest lucru decât după multe luni.

Omul credincios nu pretinde că înțelege. El cade în genunchi și șoptește: „Doamne”. Omul de pe pământ îngenunchează și el, dar nu pentru a se închina. El îngenunchează pentru a examina, pentru a cerceta, pentru a găsi cauza și modul în care se petrec lucrurile.

Suntem mântuiți pentru a ne închina lui Dumnezeu. Tot ceea ce a făcut Hristos în trecut și tot ceea ce face El acum duce la acest unic scop.

Fără îndoială, accentul în învățătura creștină de astăzi ar trebui să fie pus pe închinare. Există un mic pericol ca noi să devenim doar închinători și să neglijăm implicațiile practice ale Evangheliei. Nimeni nu poate mult timp să se închine lui Dumnezeu în duh și în adevăr înainte ca obligația de a sluji cu sfințenie să devină prea puternică pentru a rezista. Părtășia cu Dumnezeu duce direct la ascultare și la fapte bune. Aceasta este ordinea divină și nu poate fi niciodată inversată.

Ce ne vine în minte când ne gândim la Dumnezeu este cel mai important lucru despre noi… Închinarea este pură sau josnică, după cum închinătorul are gânduri înalte sau joase despre Dumnezeu.

Dacă luni nu te închini lui Dumnezeu așa cum ai făcut-o cu o zi înainte, poate că nu te închini deloc.

Închinarea nu mai este închinare atunci când reflectă cultura din jurul nostru mai mult decât pe Hristos din noi.

În cele mai multe locuri este cu greu posibil să convingi pe cineva să participe la o întâlnire în care singura atracție este Dumnezeu.

Mă întreb dacă a existat vreodată un moment în care adevărata închinare spirituală a fost la un nivel mai scăzut. Pentru mari părți ale bisericii, arta închinării a fost pierdută cu totul, iar în locul ei a venit acel lucru ciudat și străin numit „program”. Acest cuvânt a fost împrumutat de pe scenă și aplicat cu tristă înțelepciune la serviciul public care acum trece drept închinare printre noi.

Nu trebuie să ne odihnim niciodată până când tot ceea ce este în noi Îl adoră pe Dumnezeu.”

Acest articol a apărut inițial la WorshipEvaluation.org. Reluat cu permisiune.

.