Alegorie vs Parabolă vs Mit vs Fabulă

Alegoria, Parabola, Mitul și Fabula sunt comparabile ca forme literare care, de obicei, spun o poveste cu scopul de a prezenta un adevăr sau de a impune o morală.

O alegorie își voalează adevăratul sens (sensul său subiacent sau alegoric), lăsându-l să fie dedus din povestea pe care o spune (sensul exterior sau literal). Personajele și incidentele sale sunt, prin urmare, fie figurative, fie tipice; ele servesc drept momeală pentru luarea în considerare a unor adevăruri plictisitoare sau neplăcute (ca în Pilgrim’s Progress al lui Bunyan), ca o abordare gradată a aprehensiunii unor idei prea dificile pentru omul obișnuit (ca în Divina Comedie a lui Dante), sau ca o mantie pentru un atac la persoană (ca în Absalom și Achitofel al lui Dryden) sau pentru o expunere a viciilor și nebuniilor (ca în Călătoriile lui Gulliver al lui Swift).

Când alegoria este foarte scurtă și simplă și povestește sau descrie o întâmplare familiară din natură sau din viață care, prin analogie, transmite un adevăr spiritual, ea se numește parabolă. Termenul se aplică în mod specific alegoriilor scurte folosite de Iisus în predicile sale (cum ar fi cea care aseamănă împărăția cerurilor cu creșterea unui bob de muștar).

Mita se aplică unui tip de alegorie scurtă folosită în special de Platon în expunerea unei concepții filosofice dificile. Astfel de mituri sunt, de regulă, inventate, iar personajele și incidentele lor sunt pur imaginare.

Într-o fabulă, morala este, de obicei, clar enunțată la sfârșit. Personajele sale sunt animale (ca în Ferma animalelor a lui Orwell) sau lucruri neînsuflețite care, vorbind și acționând ca ființele umane, reflectă slăbiciunile și nebuniile oamenilor.